vineri, 24 septembrie 2010

Petre Ţuţea – elev, student şi publicist la Cluj

Mi-a căzut din întâmplare,  în mână, zilele trecute, o interesantă carte: „Mixaje în timp”, o incitantă culegere de articole interbelice alcătuită de regretatul poet clujean, Bazil Gruia (decedat 1995). Volumul a fost tipărit în 1999 la prestigioasa editură Casa Cărţii de Ştiinţă, sub patronajul lui Mircea Trifu. Prima parte a cărţii cuprinde o introducere a poetului clujean Bazil Gruia despre filosoful Petre Ţuţea, precum şi câteva articole inedite publicate de acesta la Cluj, în ziarele, „Patria” şi „Chemarea”. Cartea este fermecătoare şi am aflat lucruri puţin cunoscute despre marele filosof naţionalist român, Petre Ţuţea, care şi-a făcut studiile liceale şi universitare la Cluj, devenind un publicist acid în presa clujeană, care şi-a pus condeiul în slujba liderilor Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. Filosoful s-a născut în 1902 la Boteni în Muscel, într-o familie de ţărani săraci. A urmat gimnaziul la Câmpulung Muscel, ca mai apoi să nu mai aibă bani să-şi continue studiile. Consăteanul său Ion Chelcea, viitorul etnolog, l-a luat cu el la Cluj şi l-a ajutat să-şi găsească un post de meditator pentru copiii unui ofiţer român dintr-un regiment cazarmat în oraş. De aici şi legenda că Ţuţea a fost copil de trupă. De fapt, viitorul filosof a locuit în cazarmă cu soldaţii şi a mâncat din oala lor. Între anii 1920 – 1923, Petre Ţuţea a urmat liceul Gh. Bariţiu din Cluj. Nu a fost un elev eminent. Foia lui matricolă atestă note relativ modeste. La Limba Română a avut nota 9, la Latină 7, la Franceză 5,5, la Matematică 5, la Anatomie 9, la Igienă 7,Drept 8,5, iar la Geografie 7,5. Ar fi firesc ca municipalitatea să amplaseze pe liceu o placă comemorativă care să amintească trecerea filosofului prin Cluj-Napoca.
În 1924, Petre Ţuţea urmează cursurile facultăţii de drept a Universităţii Daciei Superioare, fiind considerat un student eminent. Anii universitări îi termină calificativul „distincţie” din partea profesorilor. Este apreciat de profesorii în Drept Roman, celebrii clujeni Cătuneanu şi Traian Pop, viitorul rector. La Drept se împrieteneşte cu poetul Bazil Gruia, care îl introduce în cercurile ţărăniste din oraş. Îi cunoaşte personal pe Maniu, Vaida Voevod, Tilea şi se angajează redactor la publicaţiile ţărăniste „Patria” şi „Chemarea Tinerimii Române”. Devine un editorialist acid, care sprijină proaspătul guvern PNŢ ajuns la putere în 10 noiembrie 1928, după înlăturarea liberalilor corupţi de la putere. Din perspectivă istorică par ciudate, interesante şi paradoxale obsesiile sale naţional-ţărăniste şi idolatrizarea lui Vaida, Maniu, Mihalache sau Tilea din 1928/1929, ştiind că peste câţiva ani filosoful devine un ideolog al Mişcării Legionare, un intelectual înregimentat în spatele lui Corneliu Zelea Codreanu şi discipolul lui Nae Ionescu. Poate exacerbarea modelului rural românesc şi al ţăranului român a făcut translaţia la Ţuţea, de la naţional- ţărănism la legionarism.
Petre Ţuţea lucrează în biroul redacţiei „Patria” până în 1932. Sediul oficiosului PNŢ era pe str. Regina Maria, actualul B-dul Eroilor nr. 36. În 1929, pe 5 aprilie, Petre Ţuţea îşi obţine la Universitatea din Cluj titlul de Doctor în Drept, obţinând calificativul „Magna Cum Laudae”. Cu prietenul său, poetul Bazil Gruia petrecea ore întregi în Piaţa Unirii şi în cafeneaua New York (actualul Continental) discutând filosofie şi politică. Deşi era un tânăr sclipitor, Bazil Gruia încă nu intuia in nuce pe marele filosof de mai târziu care a pus bazele filosofiei „românului absolut”. Petre Ţuţea a iubit enorm de mult Ardealul şi din articolele sale răzbate dragostea  pentru ardeleni şi rolul acestora în primenirea morală şi politică a naţiunii române. În anii 30, România se conducea de la Cluj, unde era sediul central al partidului de guvernământ al lui Iuliu Maniu, iar ziarul oficios al guvernului era publicaţia clujeană „Patria”, care dădea tonul politicii diriguitoare a naţiunii. Ţuţea aştepta de la PNŢ-ul din anii 30 resurecţia morală şi politică a naţiunii, dar criza economică a blocat iniţiativele clujene ale lui Iuliu Maniu. Plecând la Bucureşti, Ţuţea s-a înregimentat în cadrul unei mişcări politice naţionaliste de dreapta care să-i satisfacă viziunile de renaştere naţională.
Citind după 80 de ani aceste articole ale lui Ţuţea mă surprinde actualitatea lor. Şi atunci, ca şi acum, criza morală, politică şi mai ales din sănătate şi educaţie făcea ravagii în societatea românească. Editorialele sunt scrise direct, tăios şi cu aplomb şi bineînţeles cu multă dragoste faţă de Cluj, Ardeal şi Ţară de parcă aş citi azi din ele un editorial de George Bara, Rareş Bogdan, Dan Brudaşcu sau Sorin Călin. Apropo, de lipsa de apetenţă a românului de a-şi apăra drepturile şi de a ieşi în stradă. Şi atunci, ca şi acum, românii nu prea erau solidari în acţiunile populare de apărare a intereselor proprii. Lipsa civismului e o boală românească, care atunci ne-a aruncat în comunism, iar acum în populismul dictatorial: „Problema manifestaţiilor de stradă este mai puţin gravă…Românul nu-i revoluţionar. Pleacă la revoluţie şi se opreşte la nuntă”,  spunea într-un articol clujean, Petre Ţuţea.
Ionuţ Ţene

info: napocanews.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu