Sfinti romani: Sfantul Antonie de la Iezerul-Valcea (23 Noiembrie)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Numeroşi au fost sihaştrii români cu viaţă sfântă, care s-au nevoit de-a lungul veacurilor prin pădurile seculare şi prin peşterile tăinuite în adâncul munţilor Carpaţi. Însă, cu voia lui Dumnezeu, cei mai mulţi dintre ei au rămas necunoscuţi, iubind mai mult liniştea şi străinătatea pe pământ pentru dragostea lui Hristos, care S-a jertfit pe cruce pentru mântuirea oamenilor.
Unul dintre marii sihaştri ai Carpaţilor a fost şi Cuviosul Antonie de la schitul Iezeru-Vâlcea, numit de credincioşii din partea locului „Sfântul Antonie Sihastrul”. Acest preacuvios părinte este cel mai renumit sihastru al Olteniei de la sfârşitul veacului al XVII-lea şi începutul celui următor. Numele şi nevoinţa lui ne amintesc de Sfântul Daniil Sihastrul de la Putna lui Ştefan cel Mare, din secolul al XV-lea.

Noutati de pe frontul basarabean

Cu câteva zile înainte de alegerile de o importanță crucială din Republica Moldova, apar tot mai multe analize care indică miza acestui mic stat fragil de dincolo de Prut. Şi înțelegem tot mai mult despre mutările geopolitice care au de a face cu această zonă.

Mai întâi, Rusia. Este tot mai clar că pentru ruși alegerile din 28 noiembrie au o mare importanță și că și-au fixat obiective în legătură cu acest eveniment. Sistemul putinian a adus ordine și a alocat resurse pentru ca serviciile rusești să poată juca ofensiv pe mai multe fronturi.
Iar unul dintre fronturi este acum Basarabia. Instalați deja solid pe Nistru, rușii joacă tare pentru extinderea dominației până la Prut. Analistul Petru Bogatu de la Chișinău scrie că, „la această oră, Republica Moldova este ținta unei agresiuni informaționale mișelești dinspre Est.  Rusia a lansat împotriva noastră un atac ucigător care nu întotdeauna se vede cu ochiul liber”. *

Miscarea Legionara si Biserica – Pr. Ilie Imbrescu

“…Orice Om, care vesteşte şi Vrea să înfăptuiască Dreptatea în lume, trebue să dovedească şi să întărească Vestirea lui prin jertfă. Lupta şi jertfa lui în raport cu Istoria, nasc Eroismul – iar, în raport cu Vecinicia, nasc Martiriul.
Eroismul, presupune lupta cu arme egale şi cu oameni egali. De aceea, eroismul constituie sâmburele fiinţial şi dinamic, prin definiţie al Naţionalismului, în lupta de întrecere între Neamuri. Întrucât, această luptă se desfăşoară în omenesc, este firesc ca să fie umbrită şi de imperfecţiuni. De aici, urmează că luptătorul încrucişează aceleaşi arme cu adversarul, pe care le foloseşte şi acesta. Se presupune, însă, că ai în faţă adversari leali.
Bunacredinţă a Legionarilor Creştini-Români, a admis că luptă cu adversari leali, deosebiţi numai prin Cauza pentru care luptă. Timpul cât, cel puţin aparenţa le-a permis să scoată starea lucrurilor ca atare, constituie o etapă care se încheie cu data morţii Generalului Gh. Cantacuzină-Grănicerul. Până atunci legionarii au dovedit, în lupta lor Eroismul. De atunci, au fost învredniciţi de Dumnezeu să intre în etapa finală a luptei lor şi, ajutaţi de Harul Divin în mod special, să dovedească Martiriul.

Sfinti romani: Sfantul Mucenic Dasie (20 noiembrie)

Dintr-o scurtă inscripţie în limba greacă de la începutul veacului al IV-lea ar reieşi că Tasius (Dasius) a suferit martiriul la Axiopolis (Cernavodă), împreună cu Chirii şi Quindeus sau Cindeus (1). Se poate ca la Axiopolis, Sfântul Dasie să fi fost numai sărbătorit, deoarece actul său martiric precizează că locul pătimirii a fost în cetatea Durostor (2).

Sfântul Dasie era, aşadar, un soldat roman, din legiunea care staţiona la Dunăre, în provincia Moesia Inferior. Motivul arestării şi condamnării sale la moarte a fost următorul:
Era obiceiul larg răspândit ca la sărbătoarea Saturnaliilor, foarte populară la romani, să se aleagă la sorţi un rege al Saturnaliilor. După alegere, el se îmbrăca în hainele şi cu insignele zeului sărbătorii, având îngăduinţa ca timp de treizeci de zile să se dedea la tot felul de petreceri şi desfrânări, în fruntea unui cortegiu de soldaţi, spre hazul şi desfătarea mulţimii. După trecerea acestui răstimp, cel ales rege era sacrificat, prin aruncare în sus şi, în cădere, era străpuns de săbiile ostaşilor.
Pentru Biserică grav era faptul că până şi unii dintre credincioşii Evangheliei luau parte la sărbătoarea Saturnaliilor, ceea ce constituia un rău exemplu pentru creştinii evlavioşi. Actul martiriului Sfântului Dasie arată că unii, „deşi se numesc creştini, merg cu pompă măreaţă, schimbându-şi firea lor şi se îmbracă în chipul şi înfăţişarea diavolului. îmbrăcaţi în piei de capră, schimbându-şi înfăţişarea, ei se leapădă de chipul cel bun în care s-au renăscut (prin Taina Botezului) şi reiau chipul cel rău în care s-au născut” (3).

Originea traco-geta a mitului Hiperboreenilor

Tara hiperboreenilor este adesea pomenitã în mitologia greacã. Nimeni nu stie exact unde se aflã ea, dar se presupune cã undeva în nordul extrem, fãrã doar si poate, dincolo chiar de tinutul dinspre care suflã Boreu, vântul de miazãnoapte. Unii istorici considerã cã pentru greci Hiperboreea era un fel de paradis îndepãrtat, de sãlas al Preafericitilor. Acolo era tara viselor, a tuturor prunciilor si a vârstelor de aur. Apollo trãise acolo în tinerete, tot acolo se nãscuse Leto, mama lui si acolo se întoarce el dupã fiecare ciclu astral de 19 ani. Se spune cã un hiperboreean, pe nume Olen, ar fi întemeiat oracolul din Delfi, iar Pitagora trecea drept reîncarnarea unui hiperborean. Hiperboreanul era considerat a fi un fel de supraom, care trãieste în fericire si întelepciune si este înzestrat cu puteri magice.

Poporul fabulos al hiperboreenilor trãia, dupã cea mai mare parte a scriitorilor greci, într-un tinut situat la nordul Eladei. Se pare cã Hesiod îi mentioneazã pentru prima oarã, apoi epigonii lui Homer. Cât despre Herodot, acesta considerã tot ceea ce se povesteste despre Hiperboreeni este o nãscocire, justificând aceasta prin faptul cã Scitii, care locuiau la nord de Grecia nu vorbesc despre ei si nu-i cunosc. În schimb, Herodot povesteste ce spun oamenii din Delos privind Hiperboreenii. Mai târziu, ei sunt mentionati de Pausanias, Pindar, Hellenikos, apoi de Diodor din Sicilia, Pliniu cel Bãtrân si Clement din Alexandria.

Misiunea culturală a studenţimei româneşti

Scriam acum catava vreme ca niciodata eneratie nu-si impune singura misiunea ei. Ci aceasta misiune naste din chemarea vremurilor si din necesitatile societatii in care se ridica aceasta generatie, desemnand ca un contur limitele de eficacitate ale actiunii ei.

Intr-adevar, pentru ca un grup de oameni sa-si propuna un anumit ideal si pentru ca acest ideal sa gaseasca rasunet in sufletul multimilor, trebuie ca lucrurile sa fie coapte, trebuie ca sarcina asumata sa fie asteptata oarecum, adica sa corespunda unei nevoi existente – chiar daca nemarturisite – ale societatii in care sfarseste prin a se manifesta.

De aceea, misiunea culturala a tineretului studentesc nu poate fi inteleasa decat prin lamurirea momentului cultural actual al societatii românesti si prin despicarea rostului si functiunii lumei studentesti fata de el.

Momentul cultural al României de astazi este stapanit, precum stim cu totii, de faptul covarsitor al unitatii politice a neamului românesc. Pentru intaia oara, dupa aproape doua milenii – intrucat stapanirea de o clipa a lui Mihai nu a fost decat un simbol –, locuitorii autohtoni ai vechii Dacii, liberati prin biruinta si prin jertfa de stapanirile cotropitoare din afara, incap iarasi in asezarile unei stapaniri a lor.

 Profesorul Norman Finkelstein este specialist în ştiinţe politice, a absolvit studiile la Binghamton University şi şi-a obţinut doctoratul la Princeton University. A predat la Brooklyn College, Rutgers University, Hunter College, New York University şi, mai recent, la DePaul University, în Statele Unite. Specialitatea care l-a consacrat este conflictul israeliano-palestinian şi impactul politic al Holocaustului. Dubla calitate de evreu şi de fiu al unor supravieţuitori ai Holocaustului nazist a avut un cuvânt greu de spus în privinţa parcursului său intelectual. Atât de greu încât nu ne putem sustrage exclamaţiei: “nothing business, just personal!” Nu ne este dat prea des să găsim printre intelectualii contemporani pe cineva care aliază studiul şi raţiunea cu conştiinţa!

Teza lucrării The Holocaust Industry este aceea că „Holocaustul” despre care se vorbeşte este o reprezentare ideologizantă, aflată la mare distanţă de holocaustul nazist. Semnificaţiile promovate susţin scopuri politice şi sociale importante. Graţie acestei imagini intens retuşate, un stat cu un număr impresionant de lezări ale drepturilor omului pozează în stat-victimă. Concomitent, minoritatea prosperă evreiască din USA a obţinut şi ea statutul de victimă. Atât Israelul cât şi evreii din lume obţin astfel imunitatea la criticile de orice fel. Scopul acestei masive puneri în scenă a fost justificare politicii criminale a statului Israel si a susţinerii USA pentru această politică. În mâna unor regizori, Holoshowul s-a transformat într-un spectacol public, iar campania în urma căreia s-au extorcat bani din Europa pentru victimile Holocaustului a redus dimensiunea morală a martiriul lor la nivelul casinoului de la Monaco.