Noutati de pe frontul basarabean

Cu câteva zile înainte de alegerile de o importanță crucială din Republica Moldova, apar tot mai multe analize care indică miza acestui mic stat fragil de dincolo de Prut. Şi înțelegem tot mai mult despre mutările geopolitice care au de a face cu această zonă.

Mai întâi, Rusia. Este tot mai clar că pentru ruși alegerile din 28 noiembrie au o mare importanță și că și-au fixat obiective în legătură cu acest eveniment. Sistemul putinian a adus ordine și a alocat resurse pentru ca serviciile rusești să poată juca ofensiv pe mai multe fronturi.
Iar unul dintre fronturi este acum Basarabia. Instalați deja solid pe Nistru, rușii joacă tare pentru extinderea dominației până la Prut. Analistul Petru Bogatu de la Chișinău scrie că, „la această oră, Republica Moldova este ținta unei agresiuni informaționale mișelești dinspre Est.  Rusia a lansat împotriva noastră un atac ucigător care nu întotdeauna se vede cu ochiul liber”. *

De asemenea, George Friedman, de la agenția americană Stratfor, aflat – coincidență? – în aceste zile într-un periplu în regiune, a publicat astăzi un material despre Moldova în care remarcă  fragilitatea situației, pe fondul tendințelor centrifuge din societatea basarabeană, aflată într-un stadiu “pre-național”.
El remarcă trei mari tendințe: cei ce doresc unirea cu România, în minoritate, și o majoritate împărțită între nostalgicii URSS, ce vor revenirea în orbita rusească, și adepții suveranității, ce optează pentru independență, eventual și pentru o apropiere de UE și NATO.
Friedman detectează cu abilitate importanța Moldovei pentru Rusia și Ucraina și pericolul foarte actual pentru Occident ca Moldova să intre din nou sub control rusesc. Concluzia sa este că singura soluție pentru Basarabia este România, sugerând că doar unirea ar scoate regiunea din impas.
„Moldova are sens ca parte a ceva. Uniunea Sovietică a dispărut. Europa are deja mai multe probleme decât poate gestiona și nu are nevoie de încă una. Însă România e încă aici. Nu e o soluție perfectă, și în mod sigur nu una care să fie bine primită de mulți moldoveni, dar este o soluție”. **
Până acolo, însă, e cale lungă. Deocamdată, să vedem despre ce se întâmplă cu alegerile de luna aceasta. « După votarea de la 28 noiembrie 2010, indiferent de rezultatul final al alegerilor parlamentare anticipate, rușii vor pune presiune pe Chișinău. Vor interveni în culise, dar cu tupeul și brutalitatea care-i caracterizează, pentru a impune cu de-a sila Republicii Moldova o coaliție de centru-stânga.
Cum nu au posibilitatea să aducă la guvernare o marionetă ordinară, ei vor forța o combinație de partide de dreapta și de stânga. (…) Cu alte cuvinte, întrucât nu are cum să ne forțeze să jucăm împotriva Occidentului, Kremlinul ar vrea să nu jucăm deloc. (…) Scopul rușilor este, deci, să ne scoată din jocul internațional și să ne țină suspendați între interesele divergente ale Estului și Vestului ». *
În tot acest joc, România face profil bas. Sensibilitățile și manipularea antiromânească de dincolo de Prut au avut efectul scontat de ruși: scoaterea României din joc. Bucureștiul este obligat să se rezume la acțiuni subterane, pe palierul diplomației și al serviciilor secrete.
În toată această partidă agresivă de șah, a apărut neașteptat Germania. Cu un rol nu tocmai clar, în condițiile în care, profitând de preocuparea redusă a SUA pentru rezolvarea problemelor din regiune, a preluat inițiativa.
Germania are câteva avantaje. Mai întâi, a ieșit întărită din criză. Gestiunea financiară prudentă i-a permis să depășească fără mari pagube haosul economic provocat de verigile slabe ale Europei. În al doilea rând, are toate canalele de comunicare deschise cu Rusia.
Iar Rusia are nevoie de Germania. A lansat un proiect de modernizare economică, « modernizaţia », un fel de perestroikă a capitalismului “original” rusesc, pentru care are nevoie de capitaluri și de tehnologii germane. Kremlinul s-a aflat mult timp în dilemă. Dorea capitaluri străine, dar nu în sectoarele cele mai tentante pentru străini: energia, industria de armament și băncile.
Până la urmă, Rusia pare să se fi decis cât de mult va deschide poarta pentru capitalurile străine: a anunțat zilele trecute un program de privatizări de 33 miliarde dolari pentru următorii ani. **** Un posibil semnal pentru Germania.
Berlinul nu are neapărat încredere în promisiunile rusești. Poate că asta reprezintă preluarea temei Transnistria de către Germania. Nu neapărat pentru că și-ar închipui că rușii vor accepta să se retragă. Ci pentru că Germania are nevoie de mai multe atuuri în negocierile cu Rusia.
Aflăm din The Economist că Germania a convins România să semneze tratatul de frontieră cu Republica Moldova, folosind perspectiva aderării la spațiul Schengen ca stimulent. *** S-ar putea ca lucrurile să fie ceva mai complicate, pentru că întâlnirea de la București dintre Băsescu și Merkel nu s-a limitat, în mod sigur, doar la acest subiect.
George Friedman ne avertizează că Germania nu-și va trimite niciodată tinerii să moară pentru România, în cazul unui conflict în zonă. Aș adăuga că nu-și va trimite nici diplomații la Moscova să negocieze pentru România. Vor negocia tot pentru interesele Berlinului, chiar dacă la un moment dat interesele Germaniei și României ar putea să se suprapună.
Poate că în această cheie putem descifra și interesul Berlinului pentru Transnistria: pentru a renunța la punerea în discuție a acestui subiect, germanii așteaptă ca rușii să renunțe și ei la ceva sau să ofere ceva. Ceva care interesează cu adevărat Berlinul. Pentru care, să nu ne iluzionăm, Moldova și Transnistria reprezintă o zonă secundară de interes.
Oricum, în toată această partidă de șah, alegerile din 28 noiembrie reprezintă o miză crucială. O spune cel mai bine Petru Bogatu : “Chișinăul, dacă nu vrea să fie strivit între ciocan și nicovală, trebuie să se grăbească. Să reușească să se pună la adăpostul occidental. În aceste condiții, la 28 noiembrie nu avem dreptul la eroare. Nu de alta, dar s-ar putea să nu mai avem timp s-o îndreptăm”.  *
Pentru România, miza este uriașă. În cazul victoriei comuniștilor, dincolo de Prut va fi o colonie rusească. De facto, vom fi din nou vecini cu rușii, cu toate riscurile pentru securitatea națională ce decurg de aici. Accesul României peste Prut ar putea fi blocat pentru decenii. Iar sintagma «două state, un singur popor » s-ar dilua până la dispariție.
În acest caz, României nu-i va rămâne decât să salveze mobila. Să recupereze ce poate recupera în potențial uman de dincolo de Prut. Care ar deveni o nouă cortină de fier, una veritabilă. Ar fi un nou 1940.
În cazul fericit al victoriei coaliției actuale, heterogene, Moldova va rămâne un stat fragil, dar în care România va putea, treptat, să-și valorifice atuurile culturale și economice, mai ales după finalul crizei economice. Într-o ambianță de conflict cu Rusia: nu vom fi niciodată prieteni cu rușii atât timp cât între noi va exista, nerezolvat, subiectul Basarabia. Ieri, președintele Băsescu, întrebat cum vede statul român Rusia, a răspuns sec: “Cum ne vede și ea pe noi”. Iar cum ne vede Rusia pe noi s-a putut observa în vară, cu ocazia scandalului de spionaj la Moscova.
În ceea ce privește Republica Moldova, pe termen lung ea are doar trei mari opțiuni: colonie rusească, stat-surogat (Friedman vorbește de Moldova ca fiind « un stat, dar nu o națiune ») sau provincie românească.
* pe voceabasarabiei.net
** George Friedman, Geopolitical Journey, Part IV: Moldova
*** de pe Mediafax
**** de pe Hotnews
Sursa:http://franckmelen.wordpress.com