La începutul lunii iulie 1943, lt.-colonelul D. Bădărău iarăşi intervenea la M.St.Major pentru „un concediu de 30 zile cu începere de la 26 Iulie 1943, pentru o cură de stomac la Slănic Moldova”. În lipsa lui, serviciul urma să fie asigurat de maiorul Vasile Patriche, care, după cum spunea D. Bădărău, „este în măsură să mă înlocuiască pe tot acest timp”. La începutul lunii septembrie 1943, D. Bădărău a revenit din concediu.Pe parcursul activităţii sale la conducerea Centrului de Informaţii „H”, D. Bădărău a colaborat pe linie de serviciu cu diverse autorităţi civile şi militare, cu organele de poliţie şi informaţii române şi germane. Relaţii ceva mai dificile a avut cu reprezentanţii S.S.I. de pe front, cauzate în mod firesc de concurenţă, care nu rareori a provocat multe situaţii neplăcute (se acuzau reciproc, precum că un serviciu de informaţii îşi asumă competenţele celuilalt, că unul munceşte pentru bunul mers al operaţiunilor militare, iar celălalt îl spionează şi raportează la Bucureşti despre activitatea primului, etc.).
Preluarea ofensivei de către Armatele sovietice începând cu anul 1943, a afectat nu numai moralul ofiţerilor şi trupei unităţilor combatante, dar şi a funcţionarilor Centrului „H”. Tot mai mult creştea nervozitatea. La 15 mai 1943 „Biroul Căpitan O. Prodan” informa că, „Astă noapte am fost bombardaţi timp de o oră. Era un infern, au căzut peste 150 bombe, majoritatea în jurul comandamentului”. A doua zi, la 16 mai 1943, înserând lista cu cele necesare subcentrului (bani, lichid pentru frână, amortizoare, etc.), ţinea iarăşi să sublinieze că, „Din cauza bombardamentelor pe aci viaţa a devenit foarte încordată”.
În pofida condiţiilor dificile de pe front, subcentrele „Biroului Lt. Colonel D. Bădărău” acţionau intens în vederea obţinerii informaţiilor despre inamic. La 23 iulie 1943, căpitanul E. Popp relata despre eforturile sale depuse în acest sens: „Fac tot posibilul ca, evenimentele de pe front să vă fie raportate la timp şi de când am venit, nici o singură zi nu am stat acasă. În fiecare zi sunt pe la unităţile germane…”.
După ce s-a retras iniţial la Galaţi (aprilie 1944), Centrul „H” a revenit la Chişinău, având în vedere faptul că frontul s-a stabilizat. Cele trei subcentre din subordine urmau să acţioneze pe direcţiile: 1) Orhei – Chişinău – Hânceşti, 2) Tighina – Tarutino – Bolgrad şi 3) Cetatea Albă – Tătărăşti – Ismail.
Situaţia politico-militară era dezastruoasă. Ofensiva sovietică nu mai putea fi oprită. În Basarabia, după evacuarea administraţiei româneşti (martie-aprilie 1944), „Biroul Lt. Colonel D. Bădărău” era printre puţinele instituţii care mai reprezentau autoritatea românească din acest teritoriu (cu partea de nord deja ocupată). În această situaţie, „Biroul” trecea peste limitele competenţelor sale informative şi contrainformative, încercând să rezolve problemele basarabenilor rămaşi în teritoriul dintre Nistru şi Prut, privind actele de abuz ale ostaşilor români şi germani, eliberarea diverselor dovezi şi adeverinţe. Cu certitudine că, în acele clipe grele pentru românii transnistrieni, pentru Bucovina şi Basarabia, pentru întreaga Românie, Dionisie Bădărău trecea prin momente sentimentale deosebit de grele, alături de sutele de mii de români transnistrieni, basarabeni şi bucovineni, care erau cuprinşi de drama comună a pierderii avutului, apropiaţilor, a locurilor natale strămoşeşti. Dionisie Bădărău trecea prin momente grele, când teritoriul în care s-a născut şi a trăit, pentru care a luptat şi până la urmă s-a sacrificat, era pe cale să fie înstrăinat. În acele zile de primăvară a anului 1944, localitatea unde s-a născut era deja ocupată de trupele sovietice, era ocupat şi Cernăuţiul unde şi-a petrecut mulţi ani din viaţă, era în curs de ocupaţie întreaga Basarabie şi Românie. Eforturile de a opri inamicul erau zadarnice.
În condiţiile în care pierderea teritoriului Basarabiei şi nordului Bucovinei era iminentă, Centrul „H” a primit dispoziţii privitoare la organizarea cât mai urgentă a unei reţele de observatori onorifici, recrutaţi din zonele de frontieră, din rândul românilor de încredere, buni patrioţi şi „cu posibilitatea de a şti, a simţi şi a afla tot ce se petrece în jurul lor”.
În agenturile judeţene din Basarabia acţionau agenţii: Nicolae Ghiorghiu din com. Puţinteii-Mari, jud. Orhei; Constantin Munteanu din com. Drăgăşani, jud. Bălţi; Ion Marian, agent extern; Emil Orban; Gheorghe Dumbrăveanu şi Nicolae Zbârnea din com. Slobozia Doamnei, jud. Orhei; Teodor Şerban din Chilia Nouă; Ciobanu; Moşânga din Tiraspol; Nadejda Korneli din Simferopol; Vera Popp din jud. Orhei, Gheorghe Roadedeal din com. Cornova, jud. Bălţi şi Dionisii Crăsnăşanu din com. Cornova, jud. Orhei, toţi trei evacuaţi în com. Gavrileşti, jud. Bălţi; Paraskovia Evtuşenko, care a fost evacuată împreună cu maiorul Velescu la Vest de Nistru; Janna Russakova, agentă germană din Simferopol.
Pentru actualizarea şi completarea datelor despre dispozitivul trupelor sovietice, în noaptea de 25-26 mai 1944, agentul Crap (Nr. 43 H.E.) a fost trecut în teritoriul ocupat al Basarabiei. Tot atunci au fost trecuţi peste linia frontului şi agenţii Bolentin (Nr. 47 H.E.) şi Mircea (Nr. 41 H.E.), care aveau misiuni de o durată mai lungă, (agentul Mircea Nr. 41 H.E. a fost trimis în misiune externă în regiunea Nord Orhei).
În condiţiile extrem de dificile, când ocupaţia sovietică era iminentă, munca de recrutare a agenţilor devenea tot mai grea. Lt.-colonelul D. Bădărău era nemulţumit de recrutările care se făceau şi de perspectivele ce le ofereau aceşti agenţi, menţionând că, „Echipele improvizate din elemente slabe, neverificate şi fără gând de sacrificiu nu pot da nici un rezultat, ba chiar din contra ne vor demasca şi încurca întreaga activitate informativă”. Propunea recrutarea elementelor iniţiate în astfel de activităţi şi organizarea lor în grupuri, deoarece numai astfel „se va putea garanta un lucru informativ de calitate”, în caz contrar, dacă se vor păstra vechile procedee de lucru, „vom fi mereu depăşiţi de evenimente”.
Pe de altă parte, în situaţia dificilă în care se aflau serviciile militare informative (cu un randament relativ scăzut), şeful Centrului remarca faptul că, „atmosfera grea ce ni s-a înfăţişat [la consfătuirea organelor informative de la Bucureşti – n.a.] că, ar domni în jurul organelor informative în sferele superioare ale Marelui Stat Major (…), creează descurajare şi greutate în executarea misiunilor ce avem”, propunând la un moment dat, desfiinţarea acelor organe informative (a centrelor de informaţii).
Pe parcursul activităţii sale, Centrul de Informaţii „H”, condus de lt.-colonelul D. Bădărău, şi-a adus o reală contribuţie la cunoaşterea diverselor chestiuni de interes pentru Comandamentul suprem al Armatei române şi conducerea Statului român. Printre studiile şi notele elaborate de Centrul de Informaţii „H”, au fost: Dare de seamă asupra operaţiunilor armatelor sovietice din campania actuală (19 august 1941); Nota informativă Nr. 15, privind operaţiunile Armatei Sovietice de pe frontul Nirpului, din faţa Armatei a III-a române (13 septembrie 1941); Sinteza Nr. 43, privind operaţiunile din partea de Vest al ţinutului Krasnodar (august 1942); Nota informativă Nr. 41, privind atitudinea populaţiei din Crimeea faţă de Armata de Eliberare a generalului Vlasov (10 iunie 1943); Sinteza informativă Nr. 167, asupra situaţiei Armatei Sovietice, a potenţialului şi posibilităţilor de reuşită în acest război (30 decembrie 1943); Nota informativă Nr. 203, referitoare la unele măsuri luate de administraţia sovietică în teritoriile recucerite şi efectul lor asupra stării de spirit a populaţiei (24 ianuarie 1944); Nota informativă Nr. 207, asupra unităţilor Armatei Sovietice din Republica Autonomă Bureat-Mongolă (24 februarie 1944); Nota informativă Nr. 220, prezentând scurte informaţii despre femeile din Armata Roşie (24 februarie 1944); Organizarea Statului Major al Partizanilor ucraineni (aprilie 1944); Nota informativă Nr. 5, prezentând date despre unele Mari Unităţi sovietice aflate în dispozitivul de luptă pe Nistru, între Glinnoie şi Limanul Nistrului (28 aprilie 1944); Nota informativă Nr. 13, asupra situaţiei frontului sovietic de pe cursul inferior al Nistrului (14 mai 1944); Nota informativă Nr. 15, referitoare la situaţia militară din nordul şi centrul Basarabiei (16 mai 1944); Nota informativă Nr. 24, referitoare la organizarea Frontului III Ucrainean şi la alte informaţii cu caracter militar (21 mai 1944); Nota informativă Nr. 27, referitor la situaţia militară din Nordul Transnistriei şi Basarabiei (24 mai 1944); Sinteza informativă Nr. 44, asupra inamicului de pe cursul inferior al Nistrului şi din Basarabia de mijloc (15 iunie 1944), etc.
Un şir de note s-au referit la: organizarea unei brigăzi independente de tancuri sovietică; organizarea unei companii de pistoale mitralieră şi a serviciului de gaze sovietic de la regimentele de infanterie; organizarea unei brigăzi de infanterie independente sovietice sau din compunerea unui corp de armată şi a unui batalion de puşcaşi; organizarea companiilor de pedepsiţi sovietice; organizarea unui regiment de vânători sovietic; descrierea aparatului de lansare a proiectilelor Ivan Groznîi; înfiinţarea liceelor militare în U.R.S.S.; organele politice din Armata Roşie; o unitate de pedepsiţi sovietică; caracteristicile noului tanc sovietic T.-34 modernizat; organizarea unei brigăzi independente de tancuri sovietice; modul de recrutare a personalului pentru unităţile de tancuri sovietice; companiile speciale de pază şi intervenţie de pe lângă Comandamentele de Armate şi Fronturi sovietice; organizarea unor unităţi de artilerie antitanc sovietice; scurte date despre artileria divizionară sovietică; detaşamentele de baraj sovietice; unităţile de instrucţie şi de marş sovietice; organizarea şi funcţionarea Batalionului 19 Mine independent sovietic de pe lângă Frontul III Ucrainean; trupele de geniu din Armata Sovietică şi alte informaţii cu caracter militar; Divizia 1 Gardă debarcare aeriană sovietică; Regimentul 48 Gardă aviaţie sovietică dislocat la Tomaşpol (Transnistria); înfiinţarea diviziilor de debarcare aeriană sovietice; serviciul de poliţie şi control din spatele frontului sovietic; organizarea Diviziei 6 Gardă debarcare aeriană, etc.
De asemenea, Centrul „H” a întocmit nenumărate note telegrafice-fulger, înaintate comandamentelor române şi germane de pe front, precum şi Marelui Stat Major, despre activitatea inamicului din faţa frontului.
În ziua de 6 august 1944, în conformitate cu dispoziţiile Secţiei a II-a a Marelui Stat Major, lt.-colonelul D. Bădărău a predat la Chişinău conducerea Centrului „H” maiorului Th. Botezatu, fiind numit şef al Centrului de Informaţii „T”, constituit prin dedublarea Centrului „H” şi aflat pe lângă Comandamentul Armatei române de la Bacău.
După căderea regimului antonescian (23 august 1944), D. Bădărău a participat ca ofiţer de informaţii la campania Armatei române pe frontul din vest, împotriva Germaniei naziste şi a aliaţilor ei. Continua să fie încadrat în Marele Stat Major al Armatei române, în funcţia de şef al Biroului 1 din Secţia a II-a, pentru coordonarea activităţii informative. La un moment dat, semna actele chiar ca şef al Secţiei a II-a Informaţii a Marelui Stat Major al Armatei române, apoi în calitate de şef al Secţiei a II-a a Comandamentului Armatei a IV-a române.
La 6 iunie 1945, lt.-colonelul D. Bădărău urma să se prezinte la Bucureşti, la Ministerul Apărării Naţionale, fiind chemat de ministru. Trei zile mai târziu, la 9 iunie 1945, Marele Stat Major a primit acelaşi ordin – ca lt.-colonelul D. Bădărău, revenit din concediu (la 27 mai 1945) să se prezinte la Bucureşti. La 12 iunie, însă, Marele Stat Major informa Ministerul Apărării Naţionale că, lt.-colonelul încă nu a revenit din concediu.
Despre ceea ce s-a petrecut cu D. Bădărău în perioada 1945-1946, nu prea dispunem de date. Ştim însă, din cercetările preliminare ale familiei – a doamnei Camelia Doru, nepoata de soră a colonelului D. Bădărău, – că pe data de 29 decembrie 1946, a fost ridicat de trei civili (printre care şi comisarul de politie Gheorghe Mihăilescu) de la domiciliul său din Caracal şi dus la sediul poliţiei din oraş. Peste o jumătate de ora după plecarea lor, comisarul Georgescu a venit la domiciliul colonelului Bădărău din str. F. Engels nr. 3, pentru a-i cere soţiei, Ecaterina Bădărău, schimburi pentru soţ.
Plecată la sediul Poliţiei, Ecaterina Bădărău nu a reuşit să vorbească cu soţul şi după 45 de minute de aşteptare a fost anunţată de şeful Siguranţei locale, colonelul Georgescu, că ar trebui să plece acasă, întrucât soţul ei „a plecat cu maşina din oraş”.
Aceste informaţii sunt extrase din declaraţia Ecaterinei Bădărău, pe care a dat-o în ziua de 9 august 1952, când în mod paradoxal, autorităţile române făceau „eforturi” pentru a-l găsi pe soţul ei, în vederea aducerii lui în faţă instanţei de judecată, fiind învinuit de comiterea crimelor de război.
Procesul instrumentat de instanţele de judecată româneşti a început în 1951, în lipsa inculpatului şi s-a încheiat la 18 august 1955, când s-a pronunţat sentinţa definitivă: Tribunalul Capitalei Republicii Populare Române, Colegiul III Penal, l-a condamnat pe Dionisie Bădărău la „10 ani temniţă grea, 10 ani degradare civică şi confiscarea întregii averi”.
Între anii 1951 şi 1955, cât a durat procesul, instanţele de judecată din Bucureşti au trimis nenumărate ordine de aducere şi citaţii pe numele lui D. Bădărău, atât la domiciliul lui, cât şi la sediul Tribunalului Poporului din Caracal, la miliţie, la penitenciarul Jilava, la procuratura generală, etc., întrucât inculpatul era de negăsit.
Există însă documente (dosarul P 8284 de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) din care rezultă că Procuratura era informată despre faptul că Dionisie Bădărău a fost ridicat de organele Securităţii Statului şi că „se află în URSS”.
Ce s-a întâmplat exact cu Dionisie Bădărău după ridicarea sa de către Securitate şi predarea către U.R.S.S., rămâne deocamdată necunoscut (nestudiat). Din informaţiile deţinute de familie, sovieticii nu au reuşit să-l convingă să lucreze pentru ei, motiv pentru care a fost internat într-un lagăr de reeducare din Siberia.
Interesant este că, în septembrie 1956, se afla în capul unui tabel nominal „privind deţinuţii C.[ontra]R.[evoluţionari] ce fac parte din lotul U.R.S.S. şi care se află în Penitenciarul Gherla fără acte legale de deţinere”. Deci, în 1956 se afla din nou în ţară, în penitenciarul Gherla, deţinut „ilegal” şi evident nebeneficiind de graţiere. A mai trecut pe la penitenciarele Jilava şi Iaşi.
A supravieţuit lagărelor şi închisorilor comuniste din U.R.S.S. şi România, fiind eliberat în septembrie 1957. În decembrie a suferit o paralizie la domiciliul din Caracal şi după câţiva ani chinuitori, în 1966 s-a stins din viaţă şi a fost înmormântat la cimitirul din Caracal.
Decoraţii: Coroana României în grad de Cavaler (14 noiembrie 1922); Steaua României în grad de Cavaler (23 ianuarie 1931); Coroana României în grad de Ofiţer (31 decembrie 1932); Virtutea Militară de pace, cl. 1 (8 mai 1936); Centenarul Regelui Carol I (5 mai 1939); Cruciada împotriva Comunismului, cu bareta de argint Doneţ (1 aprilie 1942); Coroana României, cl. 4 cu spade şi panglici de Vânător de Munte (17 august 1942); Semnul Onorific pentru serviciul militar de 25 ani împliniţi (24 martie 1943); Steaua României, cl. 4, cu spade şi panglici de Vânător de Munte (13 septembrie 1943); Campania de Iarnă 1941/1942 (18 noiembrie 1943); Vulturul German, cl. 1 cu spade (20 martie 1944).
După ce s-a retras iniţial la Galaţi (aprilie 1944), Centrul „H” a revenit la Chişinău, având în vedere faptul că frontul s-a stabilizat. Cele trei subcentre din subordine urmau să acţioneze pe direcţiile: 1) Orhei – Chişinău – Hânceşti, 2) Tighina – Tarutino – Bolgrad şi 3) Cetatea Albă – Tătărăşti – Ismail.
Situaţia politico-militară era dezastruoasă. Ofensiva sovietică nu mai putea fi oprită. În Basarabia, după evacuarea administraţiei româneşti (martie-aprilie 1944), „Biroul Lt. Colonel D. Bădărău” era printre puţinele instituţii care mai reprezentau autoritatea românească din acest teritoriu (cu partea de nord deja ocupată). În această situaţie, „Biroul” trecea peste limitele competenţelor sale informative şi contrainformative, încercând să rezolve problemele basarabenilor rămaşi în teritoriul dintre Nistru şi Prut, privind actele de abuz ale ostaşilor români şi germani, eliberarea diverselor dovezi şi adeverinţe. Cu certitudine că, în acele clipe grele pentru românii transnistrieni, pentru Bucovina şi Basarabia, pentru întreaga Românie, Dionisie Bădărău trecea prin momente sentimentale deosebit de grele, alături de sutele de mii de români transnistrieni, basarabeni şi bucovineni, care erau cuprinşi de drama comună a pierderii avutului, apropiaţilor, a locurilor natale strămoşeşti. Dionisie Bădărău trecea prin momente grele, când teritoriul în care s-a născut şi a trăit, pentru care a luptat şi până la urmă s-a sacrificat, era pe cale să fie înstrăinat. În acele zile de primăvară a anului 1944, localitatea unde s-a născut era deja ocupată de trupele sovietice, era ocupat şi Cernăuţiul unde şi-a petrecut mulţi ani din viaţă, era în curs de ocupaţie întreaga Basarabie şi Românie. Eforturile de a opri inamicul erau zadarnice.
În condiţiile în care pierderea teritoriului Basarabiei şi nordului Bucovinei era iminentă, Centrul „H” a primit dispoziţii privitoare la organizarea cât mai urgentă a unei reţele de observatori onorifici, recrutaţi din zonele de frontieră, din rândul românilor de încredere, buni patrioţi şi „cu posibilitatea de a şti, a simţi şi a afla tot ce se petrece în jurul lor”.
În agenturile judeţene din Basarabia acţionau agenţii: Nicolae Ghiorghiu din com. Puţinteii-Mari, jud. Orhei; Constantin Munteanu din com. Drăgăşani, jud. Bălţi; Ion Marian, agent extern; Emil Orban; Gheorghe Dumbrăveanu şi Nicolae Zbârnea din com. Slobozia Doamnei, jud. Orhei; Teodor Şerban din Chilia Nouă; Ciobanu; Moşânga din Tiraspol; Nadejda Korneli din Simferopol; Vera Popp din jud. Orhei, Gheorghe Roadedeal din com. Cornova, jud. Bălţi şi Dionisii Crăsnăşanu din com. Cornova, jud. Orhei, toţi trei evacuaţi în com. Gavrileşti, jud. Bălţi; Paraskovia Evtuşenko, care a fost evacuată împreună cu maiorul Velescu la Vest de Nistru; Janna Russakova, agentă germană din Simferopol.
Pentru actualizarea şi completarea datelor despre dispozitivul trupelor sovietice, în noaptea de 25-26 mai 1944, agentul Crap (Nr. 43 H.E.) a fost trecut în teritoriul ocupat al Basarabiei. Tot atunci au fost trecuţi peste linia frontului şi agenţii Bolentin (Nr. 47 H.E.) şi Mircea (Nr. 41 H.E.), care aveau misiuni de o durată mai lungă, (agentul Mircea Nr. 41 H.E. a fost trimis în misiune externă în regiunea Nord Orhei).
În condiţiile extrem de dificile, când ocupaţia sovietică era iminentă, munca de recrutare a agenţilor devenea tot mai grea. Lt.-colonelul D. Bădărău era nemulţumit de recrutările care se făceau şi de perspectivele ce le ofereau aceşti agenţi, menţionând că, „Echipele improvizate din elemente slabe, neverificate şi fără gând de sacrificiu nu pot da nici un rezultat, ba chiar din contra ne vor demasca şi încurca întreaga activitate informativă”. Propunea recrutarea elementelor iniţiate în astfel de activităţi şi organizarea lor în grupuri, deoarece numai astfel „se va putea garanta un lucru informativ de calitate”, în caz contrar, dacă se vor păstra vechile procedee de lucru, „vom fi mereu depăşiţi de evenimente”.
Pe de altă parte, în situaţia dificilă în care se aflau serviciile militare informative (cu un randament relativ scăzut), şeful Centrului remarca faptul că, „atmosfera grea ce ni s-a înfăţişat [la consfătuirea organelor informative de la Bucureşti – n.a.] că, ar domni în jurul organelor informative în sferele superioare ale Marelui Stat Major (…), creează descurajare şi greutate în executarea misiunilor ce avem”, propunând la un moment dat, desfiinţarea acelor organe informative (a centrelor de informaţii).
Pe parcursul activităţii sale, Centrul de Informaţii „H”, condus de lt.-colonelul D. Bădărău, şi-a adus o reală contribuţie la cunoaşterea diverselor chestiuni de interes pentru Comandamentul suprem al Armatei române şi conducerea Statului român. Printre studiile şi notele elaborate de Centrul de Informaţii „H”, au fost: Dare de seamă asupra operaţiunilor armatelor sovietice din campania actuală (19 august 1941); Nota informativă Nr. 15, privind operaţiunile Armatei Sovietice de pe frontul Nirpului, din faţa Armatei a III-a române (13 septembrie 1941); Sinteza Nr. 43, privind operaţiunile din partea de Vest al ţinutului Krasnodar (august 1942); Nota informativă Nr. 41, privind atitudinea populaţiei din Crimeea faţă de Armata de Eliberare a generalului Vlasov (10 iunie 1943); Sinteza informativă Nr. 167, asupra situaţiei Armatei Sovietice, a potenţialului şi posibilităţilor de reuşită în acest război (30 decembrie 1943); Nota informativă Nr. 203, referitoare la unele măsuri luate de administraţia sovietică în teritoriile recucerite şi efectul lor asupra stării de spirit a populaţiei (24 ianuarie 1944); Nota informativă Nr. 207, asupra unităţilor Armatei Sovietice din Republica Autonomă Bureat-Mongolă (24 februarie 1944); Nota informativă Nr. 220, prezentând scurte informaţii despre femeile din Armata Roşie (24 februarie 1944); Organizarea Statului Major al Partizanilor ucraineni (aprilie 1944); Nota informativă Nr. 5, prezentând date despre unele Mari Unităţi sovietice aflate în dispozitivul de luptă pe Nistru, între Glinnoie şi Limanul Nistrului (28 aprilie 1944); Nota informativă Nr. 13, asupra situaţiei frontului sovietic de pe cursul inferior al Nistrului (14 mai 1944); Nota informativă Nr. 15, referitoare la situaţia militară din nordul şi centrul Basarabiei (16 mai 1944); Nota informativă Nr. 24, referitoare la organizarea Frontului III Ucrainean şi la alte informaţii cu caracter militar (21 mai 1944); Nota informativă Nr. 27, referitor la situaţia militară din Nordul Transnistriei şi Basarabiei (24 mai 1944); Sinteza informativă Nr. 44, asupra inamicului de pe cursul inferior al Nistrului şi din Basarabia de mijloc (15 iunie 1944), etc.
Un şir de note s-au referit la: organizarea unei brigăzi independente de tancuri sovietică; organizarea unei companii de pistoale mitralieră şi a serviciului de gaze sovietic de la regimentele de infanterie; organizarea unei brigăzi de infanterie independente sovietice sau din compunerea unui corp de armată şi a unui batalion de puşcaşi; organizarea companiilor de pedepsiţi sovietice; organizarea unui regiment de vânători sovietic; descrierea aparatului de lansare a proiectilelor Ivan Groznîi; înfiinţarea liceelor militare în U.R.S.S.; organele politice din Armata Roşie; o unitate de pedepsiţi sovietică; caracteristicile noului tanc sovietic T.-34 modernizat; organizarea unei brigăzi independente de tancuri sovietice; modul de recrutare a personalului pentru unităţile de tancuri sovietice; companiile speciale de pază şi intervenţie de pe lângă Comandamentele de Armate şi Fronturi sovietice; organizarea unor unităţi de artilerie antitanc sovietice; scurte date despre artileria divizionară sovietică; detaşamentele de baraj sovietice; unităţile de instrucţie şi de marş sovietice; organizarea şi funcţionarea Batalionului 19 Mine independent sovietic de pe lângă Frontul III Ucrainean; trupele de geniu din Armata Sovietică şi alte informaţii cu caracter militar; Divizia 1 Gardă debarcare aeriană sovietică; Regimentul 48 Gardă aviaţie sovietică dislocat la Tomaşpol (Transnistria); înfiinţarea diviziilor de debarcare aeriană sovietice; serviciul de poliţie şi control din spatele frontului sovietic; organizarea Diviziei 6 Gardă debarcare aeriană, etc.
De asemenea, Centrul „H” a întocmit nenumărate note telegrafice-fulger, înaintate comandamentelor române şi germane de pe front, precum şi Marelui Stat Major, despre activitatea inamicului din faţa frontului.
În ziua de 6 august 1944, în conformitate cu dispoziţiile Secţiei a II-a a Marelui Stat Major, lt.-colonelul D. Bădărău a predat la Chişinău conducerea Centrului „H” maiorului Th. Botezatu, fiind numit şef al Centrului de Informaţii „T”, constituit prin dedublarea Centrului „H” şi aflat pe lângă Comandamentul Armatei române de la Bacău.
După căderea regimului antonescian (23 august 1944), D. Bădărău a participat ca ofiţer de informaţii la campania Armatei române pe frontul din vest, împotriva Germaniei naziste şi a aliaţilor ei. Continua să fie încadrat în Marele Stat Major al Armatei române, în funcţia de şef al Biroului 1 din Secţia a II-a, pentru coordonarea activităţii informative. La un moment dat, semna actele chiar ca şef al Secţiei a II-a Informaţii a Marelui Stat Major al Armatei române, apoi în calitate de şef al Secţiei a II-a a Comandamentului Armatei a IV-a române.
La 6 iunie 1945, lt.-colonelul D. Bădărău urma să se prezinte la Bucureşti, la Ministerul Apărării Naţionale, fiind chemat de ministru. Trei zile mai târziu, la 9 iunie 1945, Marele Stat Major a primit acelaşi ordin – ca lt.-colonelul D. Bădărău, revenit din concediu (la 27 mai 1945) să se prezinte la Bucureşti. La 12 iunie, însă, Marele Stat Major informa Ministerul Apărării Naţionale că, lt.-colonelul încă nu a revenit din concediu.
Despre ceea ce s-a petrecut cu D. Bădărău în perioada 1945-1946, nu prea dispunem de date. Ştim însă, din cercetările preliminare ale familiei – a doamnei Camelia Doru, nepoata de soră a colonelului D. Bădărău, – că pe data de 29 decembrie 1946, a fost ridicat de trei civili (printre care şi comisarul de politie Gheorghe Mihăilescu) de la domiciliul său din Caracal şi dus la sediul poliţiei din oraş. Peste o jumătate de ora după plecarea lor, comisarul Georgescu a venit la domiciliul colonelului Bădărău din str. F. Engels nr. 3, pentru a-i cere soţiei, Ecaterina Bădărău, schimburi pentru soţ.
Plecată la sediul Poliţiei, Ecaterina Bădărău nu a reuşit să vorbească cu soţul şi după 45 de minute de aşteptare a fost anunţată de şeful Siguranţei locale, colonelul Georgescu, că ar trebui să plece acasă, întrucât soţul ei „a plecat cu maşina din oraş”.
Aceste informaţii sunt extrase din declaraţia Ecaterinei Bădărău, pe care a dat-o în ziua de 9 august 1952, când în mod paradoxal, autorităţile române făceau „eforturi” pentru a-l găsi pe soţul ei, în vederea aducerii lui în faţă instanţei de judecată, fiind învinuit de comiterea crimelor de război.
Procesul instrumentat de instanţele de judecată româneşti a început în 1951, în lipsa inculpatului şi s-a încheiat la 18 august 1955, când s-a pronunţat sentinţa definitivă: Tribunalul Capitalei Republicii Populare Române, Colegiul III Penal, l-a condamnat pe Dionisie Bădărău la „10 ani temniţă grea, 10 ani degradare civică şi confiscarea întregii averi”.
Între anii 1951 şi 1955, cât a durat procesul, instanţele de judecată din Bucureşti au trimis nenumărate ordine de aducere şi citaţii pe numele lui D. Bădărău, atât la domiciliul lui, cât şi la sediul Tribunalului Poporului din Caracal, la miliţie, la penitenciarul Jilava, la procuratura generală, etc., întrucât inculpatul era de negăsit.
Există însă documente (dosarul P 8284 de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) din care rezultă că Procuratura era informată despre faptul că Dionisie Bădărău a fost ridicat de organele Securităţii Statului şi că „se află în URSS”.
Ce s-a întâmplat exact cu Dionisie Bădărău după ridicarea sa de către Securitate şi predarea către U.R.S.S., rămâne deocamdată necunoscut (nestudiat). Din informaţiile deţinute de familie, sovieticii nu au reuşit să-l convingă să lucreze pentru ei, motiv pentru care a fost internat într-un lagăr de reeducare din Siberia.
Interesant este că, în septembrie 1956, se afla în capul unui tabel nominal „privind deţinuţii C.[ontra]R.[evoluţionari] ce fac parte din lotul U.R.S.S. şi care se află în Penitenciarul Gherla fără acte legale de deţinere”. Deci, în 1956 se afla din nou în ţară, în penitenciarul Gherla, deţinut „ilegal” şi evident nebeneficiind de graţiere. A mai trecut pe la penitenciarele Jilava şi Iaşi.
A supravieţuit lagărelor şi închisorilor comuniste din U.R.S.S. şi România, fiind eliberat în septembrie 1957. În decembrie a suferit o paralizie la domiciliul din Caracal şi după câţiva ani chinuitori, în 1966 s-a stins din viaţă şi a fost înmormântat la cimitirul din Caracal.
Decoraţii: Coroana României în grad de Cavaler (14 noiembrie 1922); Steaua României în grad de Cavaler (23 ianuarie 1931); Coroana României în grad de Ofiţer (31 decembrie 1932); Virtutea Militară de pace, cl. 1 (8 mai 1936); Centenarul Regelui Carol I (5 mai 1939); Cruciada împotriva Comunismului, cu bareta de argint Doneţ (1 aprilie 1942); Coroana României, cl. 4 cu spade şi panglici de Vânător de Munte (17 august 1942); Semnul Onorific pentru serviciul militar de 25 ani împliniţi (24 martie 1943); Steaua României, cl. 4, cu spade şi panglici de Vânător de Munte (13 septembrie 1943); Campania de Iarnă 1941/1942 (18 noiembrie 1943); Vulturul German, cl. 1 cu spade (20 martie 1944).
autor: Pavel Moraru
info: http://www.ax.md
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu