Clujul istoric nu este o abstracţie ideatică şi turistică. Zidurile, clădirile, monumentele, străzile frumosului nostru oraş „vorbesc”, parafrazând un mare istoric american dintr-o carte despre daci. Ţin bine minte când la 15 martie 1997, într-o zi cu soare, am dezvelit, împreună cu colegii mei de la primărie: poetul Marius Ţion, Cătălin Robu, Gligor Topan, Vasile Moldovan – celebra placă comemorativă de pe clădirea din str. Avram Iancu nr. 17, în care a locuit elevul Avram Iancu, între anii 1841 – 1844. Astfel am introdus imobilul în circuitul turistic de factură istorică al Clujului. Noi ştim atât de multe despre eroul legendar al moţilor Avram Iancu din timpul revoluţiei de la 1848 – 1849 şi atât de puţine despre viaţa lui de tânăr elev în oraşul Cluj. Pe străzile pe care călcăm din zona centrală să nu uităm niciodată că şi-a purtat paşii şi Crăişorul Munţilor. În 1841 poposea la Cluj, de la gimnaziul din Zlatna, fiul de ţăran moţ, Avram Iancu. El a urmat liceul Piarist catolic de pe Uliţa Lupului, actuala str. M. Kogălniceanu, înscriindu-se la clasa Humanitas, cu doi ani de filosofie, pentru a putea urma cursurile facultăţii de Drept. Avram Iancu s-a remarcat de la început ca şi liderul elevilor români provocând călugării-profesori catolici cu discursuri despre drepturile naţionale ale românilor.
Istoricul Vasile Lechinţan a publicat anul trecut un studiu în „Legendele Clujului” (Editura Casa Cărţii de Ştiinţă), sub coordonarea primăriei clujene, în care relevă un fapt de viaţă cotidiană inedit, care scoate în evidenţă caracterul vulcanic al viitorului revoluţionar: „În fiecare an, pe vremea studenţiei lui Avram Iancu, la Cluj se ţinea cu mare fast în seara zilei de 18 aprilie o sărbătoare numită “Iluminaţie” (înscrisă astfel în documentele maghiare) în cinstea zilei de naştere a împăratului austriac Ferdinand (cu numele său întreg Ferdinand Carol Leopold Iosif Francisc Marcelin, născut la 19 aprilie 1793 în Viena), care purta şi titlul de principe al Ardealului. În perioada 1841 – 1846, Avram Iancu era student la Colegiul Piariştilor din Cluj, de pe str. Lupului (azi str. Mihail Kogălniceanu), alături de alţi tineri români şi de altă etnie: maghiari, secui, saşi, germani, armeni etc. Stătea în chirie pe strada care-i poartă în prezent numele, la profesorul Bergai,până în 1844, apoi la familia Bokor, iar în aprilie 1842 – în timpul episodului cu “Iluminaţia” – lua masa la pensiunea doamnei Rozalia Balinth, văduva lui Ladislau Dorgo. Tinerii studenţi de la piarişti, deşi erau concentraţi aici într-o “coloratură etnică” diferită, erau buni colegi şi solidari în “tovărăşii aventuroase”, specifice vârstei. Una dintre aceste acţiuni pline de bravadă ne este dezvăluită de documentele privind ziua “Iluminaţiei” la Cluj, în 1842.
Încă din 16 aprilie, sâmbăta, studenţi şi calfe din oraş se aflau la balul organizat la cârciuma lui Baier. Tinerii lucrători în atelierele din oraş (calfele) au început să “se prostească”, după cum au mărturisit apoi, adică să facă glume “fără stil”, împingându-se şi ghiontindu-se. Aşa se face că a fost jignit cu astfel de glume studentul Anca. De aici, se pare, a pornit conflictul dintre studenţi şi calfe. În seara zilei de 18 aprilie s-a ţinut la Cluj cu mare fast “Iluminaţia”. La sărbătoare au participat şi studenţii şi calfele, care s-au luat la bătaie, studenţii fiind pregătiţi să-şi ia revanşa. Au fost recunoscuţi, în această încăierare, studenţii Anca Cerghedi sau Cerghizan (acesta coleg cu Avram Iancu), Câmpean, toţi români, precum şi Zonda şi Lazar, unguri. A doua zi, studenţii (adunaţi în cimitir) s-au sfătuit să nege faptul că ar fi fost amestecaţi în bătaie. Dar unii s-au mai lăudat prin piaţă, alţii au povestit despre eveniment şi s-a aflat cam cine au fost “actorii” principali în bătaie. A fost audiat şi Avram Iancu. El declara următoarele: “În seara zilei de 18 aprilie şi eu am fost prezent la Iluminaţie până la ora 21.00”. Acolo – a adăugat el – i-a văzut pe Iosef Lazar, cu care stătea în gazdă, pe colegii Anca şi Potyo de la Drept şi pe Tompos de la Logică. De la ora 21.00 a plecat de acolo. Avea şi dovada de la doamna la care mergea în pensiune. Această femeie a confirmat că în seara respectivă Avram Iancu era la ea “în cost”, la cină. După cină – spune gazda în continuare – el a mers imediat la petrecere şi după jumătate de oră s-a întors. Apoi şi-a petrecut vremea discutând, “până când l-am trimis acasă, unde îşi avea sălaşul, deoarece şi eu aveam intenţia să mă odihnesc” – a mai spus ea, adăugând că Iancu a plecat cu puţin înainte de ora 22.00.”
Deci Avram Iancu când era vorba să-şi apere onoarea de liceean nu se dădea în lături să-şi folosească pumnii în bătăi de stradă. Spiritul său revoluţionar s-a manifestat şi în timpul lucrărilor Dietei Maghiare de la Cluj din 1846, care se desfăşurau în sala Redut din clădirea actuală a Muzeului Etnografic al Transilvaniei de pe str. Memorandumului. Nu de puţine ori viitorul revoluţionar Avram Iancu se ridica în picioare la balcon, cu sângele fierbând de indignare, când grofii şi politicienii maghiari refuzau drepturile naţionale ale românilor transilvăneni, strigând tare să fie bine auzit: „Nu cu argumente filosofice şi umaniste se pot convinge tiranii, ci cu lancea lui Horea”
info: Ionuţ Ţene-Napocanews
Încă din 16 aprilie, sâmbăta, studenţi şi calfe din oraş se aflau la balul organizat la cârciuma lui Baier. Tinerii lucrători în atelierele din oraş (calfele) au început să “se prostească”, după cum au mărturisit apoi, adică să facă glume “fără stil”, împingându-se şi ghiontindu-se. Aşa se face că a fost jignit cu astfel de glume studentul Anca. De aici, se pare, a pornit conflictul dintre studenţi şi calfe. În seara zilei de 18 aprilie s-a ţinut la Cluj cu mare fast “Iluminaţia”. La sărbătoare au participat şi studenţii şi calfele, care s-au luat la bătaie, studenţii fiind pregătiţi să-şi ia revanşa. Au fost recunoscuţi, în această încăierare, studenţii Anca Cerghedi sau Cerghizan (acesta coleg cu Avram Iancu), Câmpean, toţi români, precum şi Zonda şi Lazar, unguri. A doua zi, studenţii (adunaţi în cimitir) s-au sfătuit să nege faptul că ar fi fost amestecaţi în bătaie. Dar unii s-au mai lăudat prin piaţă, alţii au povestit despre eveniment şi s-a aflat cam cine au fost “actorii” principali în bătaie. A fost audiat şi Avram Iancu. El declara următoarele: “În seara zilei de 18 aprilie şi eu am fost prezent la Iluminaţie până la ora 21.00”. Acolo – a adăugat el – i-a văzut pe Iosef Lazar, cu care stătea în gazdă, pe colegii Anca şi Potyo de la Drept şi pe Tompos de la Logică. De la ora 21.00 a plecat de acolo. Avea şi dovada de la doamna la care mergea în pensiune. Această femeie a confirmat că în seara respectivă Avram Iancu era la ea “în cost”, la cină. După cină – spune gazda în continuare – el a mers imediat la petrecere şi după jumătate de oră s-a întors. Apoi şi-a petrecut vremea discutând, “până când l-am trimis acasă, unde îşi avea sălaşul, deoarece şi eu aveam intenţia să mă odihnesc” – a mai spus ea, adăugând că Iancu a plecat cu puţin înainte de ora 22.00.”
Deci Avram Iancu când era vorba să-şi apere onoarea de liceean nu se dădea în lături să-şi folosească pumnii în bătăi de stradă. Spiritul său revoluţionar s-a manifestat şi în timpul lucrărilor Dietei Maghiare de la Cluj din 1846, care se desfăşurau în sala Redut din clădirea actuală a Muzeului Etnografic al Transilvaniei de pe str. Memorandumului. Nu de puţine ori viitorul revoluţionar Avram Iancu se ridica în picioare la balcon, cu sângele fierbând de indignare, când grofii şi politicienii maghiari refuzau drepturile naţionale ale românilor transilvăneni, strigând tare să fie bine auzit: „Nu cu argumente filosofice şi umaniste se pot convinge tiranii, ci cu lancea lui Horea”
info: Ionuţ Ţene-Napocanews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu