luni, 8 noiembrie 2010

Incurca-i drace!

Masonul Isarescu ne spune cine se afla in spatele cortinei

Mugur Isărescu avertizează că interesele grupurilor care propovăduiesc deprecierea monedei naţionale lovesc direct în interesul majorităţii populaţiei. Interesele anumitor persoane care “vorbesc în cuvinte mari” şi  “care ar trebui căutate la conturile în valută” pot direc­ţiona România către o nouă perioadă cu inflaţie ridicată asemănătoare cu cea din anii ‘90. Acesta este unul dintre mesajele transmise ieri, într-o conferinţă de presă, de guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. “Aveţi oameni care zilnic ne vorbesc despre depreciere. Căutaţi-i la conturile în valută şi vedeţi câtă valută au. Cam despre asta este vorba, nu despre altceva. Odată şi odată trebuie spus că lipsa de disciplină în dialogul public are nişte costuri.”, a spus guvernatorul care a menţionat că discursul public al anumitor persoane lasă impresia că în România ” se doreşte inflaţie” în detrimentul reducerilor de cheltuieli.
Banca Naţională s-a poziţionat însă, încă o dată, în favoarea ajustării economiei prin măsuri de austeritate şi a fixat pentru 2012 o ţintă de inflaţie de doar 3%  urmând ca din 2013 ţinta să fie plafonată la 2,5% până la adoptarea monedei naţionale. Printre persoanele publice care au susţinut în mod repetat deprecierea leului se numără oamenii de afaceri Dinu Patriciu sau Viorel Cataramă dar şi directorul ING, Mişu Negriţoiu. Guvernatorul a vorbit, de altfel, şi despre presiunile asupra preţurilor care vin din zona producătorilor şi a distribuitorilor de alimente. “Se duce producătorul de carne de pui şi îşi promovează interesul. Şi două zile, pentru că merge foarte bine mesajul pe ideea că se prăbuşeşte ţara, îl tot repetaţi”, s-a adresat Isărescu jurnaliştilor prezenţi la conferinţă. Semne de întrebare ridică şi evoluţia preţurilor la carburanţi. “La carburanţi am avut o evoluţie divergentă, vă spunem că nu prea înţelegem logica mişcării la preţurile combustibililor interni, de ce depinde … preţurile ţiţeiului, evoluţia cursului”, a declarat guvernatorul.
Salariile romanilor se dovedesc a fi insuficiente pentru a acoperi cresterile de preturi, iar perspectivele nu sunt deloc imbucuratoare. Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, a anuntat ieri revizuirea in urcare a prognozelor de inflatie pentru 2010 si 2011, de la 7,8% la 8,2% in acest an si de la 3,1% la 3,4% pentru anul viitor. “S-a calculat ca impactul transmiterii majorarii TVA este de 2,4 puncte pe acest trimestru. Avem o transmitere etapizata. Incalzirea termica se va manifesta in octombrie sau aceasta luna, nu ne dam seama. Impactul majorarii TVA este posibil sa fie mai mare la sfarsitul anului de 2,4 puncte procentuale, cand se vor epuiza si aceste etape”, a explicat Isarescu.
Despre apartenenta lui Mugur isarescu la grupurile masonice internationale se stie mai demult. El este, de altfel, si cel mai longeviv guvernator de banca nationala din lume, sustinut de sferele puterii externe, a intervenit direct in politica romaneasca cand interesele externe au cerut-o, devenind premier, dupa Radu Vasile. Faptul ca Isarescu ii ataca pe Patriciu, Catarama, Negritoiu, sau pe altii, despre care, la randul lor se spune ca reprezinta alte loje masonice, se poate spune ca interesele bancare ale grupurilor selecte, gen Bilderberg, Grupul de la Roma etc. nu coincid cu cele ale lui Patriciu & Co. Ceea ce-i si convine lui Traian Basescu, propulsat si protejat de Isarescu intre marile puteri. (B.V.)

Sursa: Agentia.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu